And 1 Travel » Despre And 1 Travel


Despre noi…

Atitudinea omului se schimba cand incepe sa calatorească fiindcă prin turism, ca şi prin muzica, omul se modeleaza, se transforma, se slefuieşte cu ajutorul emoţiilor pe care le incearcă, se intareşte prin asprimile ce le intampina, isi îmbogăteste sufletul cu lumina şi frumuseti nebanuite. Turismul este o latură numai aparent sportivă, în fapt e ritm, emotivitate, incantare, muzica şi farmec.
Am apărut sub numele de AND 1 TRAVEL în anul 2004,  avem Licenta de turism nr 3311, suntem membri ANAT, iar tot ceea ce facem, facem numai din pasiune. Si pentru că iubim cu adevărat ceea ce facem, reuşita concediului dumneavoastră aduce bucurie în cadrul colectivului nostru deoarece pentru noi, turistul este clientul si prietenul nostru.
De aceea, zilnic activitatea noastră vine în întâmpinarea cerinţelor dumneavoatră cu o gamă de servicii complexe:
  • Vânzãri pachete turistice sub formă de sejururi, circuite şi croaziere
  • Rezervări de vacanţe în întreaga lume
  • Cazare la hoteluri atat în ţară cât şi în străinătate prin sisteme de rezervari specializate
  • Excursii la cerere sau preorganizate, în tara şi în strainatate
  • Pachete pentru călătoriile de afaceri -organizare de conferinte, seminarii, simpozioane, team-building-uri, workshop-uri, transferuri cu autocare şi microbuze; Inchiriere de săli specializate, mijloace audio-video, interpreti, consultantă pentru organizarea de evenimente, întâlniri şi mese de afaceri, business-party (organizate în scopul sãrbãtoririi firmei sau pentru alte evenimente speciale)
  • Bilete de odihnă şi tratament la mare, munte sau în staţiunile balneoclimaterice din tara
  • Rezervări de bilete de avion/ ticketing -rezervări bilete de avion pentru orice ruta, orice companie aeriană (inclusiv companii low cost) , cu plecare atât din România cât şi din alte tari ale lumii
  • Transport intern si internaţional de persoane cu autocarul
  • Inchirieri de autoturisme, microbuze şi autocare
  • Asigurări medicale de calatorie si asigurări storno
Va stam la dispozitie pentru vacantele si pentru calatoriile dumneavoastră, fie ele de afaceri sau culturale si speram ca programele si ofertele noastre sa va mulţumească si sa surprinda ori de cate ori drumul spre care doriti să vă indreptati va face cu ochiul.
Credem ca va doriti un serviciu de calitate, oferit intr-o atmosfera placuta, de catre un personal tanar, amabil si profesionist. Este exact ce va propunem si speram ca spiritul AND 1 TRAVEL sa va insoteasca oricand si oriunde veti calatori.

Echipa AND 1 TRAVEL

AND 1 TRAVEL Cluj-Napoca
400540 Cluj-Napoca, ROMÂNIA,
Str. Primaverii, Nr 8, Bl S1, Sc 2, Ap 33, Cartier Manastur

Tel/Fax: +40-264-486.933
Mobil: 0741 701 572

Email:
office@and1travel.ro
marketing@and1travel.ro

Turism intern: intern@and1travel.ro
Turism extern: extern@and1travel.ro
Bilete de avion: ticketing@and1travel.ro

Orar:
Luni - Vineri: 10.00 - 18.00
Sambata: 10.00 - 14.00
Duminica: inchis

Domenii de activitate:
Agentie de turism Tur operator, Incoming-Outgoing; rezervari bilete de avion

Acreditari:
Licenta de turism (Tur Operator) Nr. 3311/2004
Membra a Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (A.N.A.T.)

Premii si distinctii:
PREMIUL SPECIAL JUDETEAN “ Tineri intreprinzatori cu rezultate deosebite”, “Topul national al firmelor private 2006”
DIPLOMA DE EXCELENTA premiul pentru “EXCELENTA IN AFACERI ” pentru rezúltatele economice deosebite obtinute in anul 2006;
DIPLOMA DE EXCELENTA premiul pentru “EXCELENTA IN AFACERI “ pentru rezultate economice deosebite obtinute in anul 2007;

DIPLOMA DE EXCELENTA premiul pentru “EXCELENTA IN AFACERI “ pentru rezultate economice deosebite obtinute in anul 2008;

DIPLOMA DE EXCELENTA premiul pentru “EXCELENTA IN AFACERI “ pentru rezultate economice deosebite obtinute in anul 2009;

DIPLOMA DE EXCELENTA premiul pentru “EXCELENTA IN AFACERI “ pentru rezultate economice deosebite obtinute in anul 2010;

Informatii fiscale:
Denumire firma
S.C. NOBEL TURISM S.R.L.

Sediu social
400540 Cluj-Napoca, ROMÂNIA,
Str. Primaverii, Nr 8, Bl S1, Sc 2, Ap 33, Cartier Manastur

Numar Registru Comertului
J12/1461/2010

C.I.F.
27383706

CONT IBAN
RO54 BTRL 0660 1202 W208 80XX RON
RO29 BTRL 0660 4202 W208 80XX EURO
Banca Transilvania Cluj Napoca